La Editura Leviathan a apărut volumul Rețete de supraviețuire între solstiții, poeme de Camelia Cristescu. Cu un Cuvânt introductiv al autoarei. Postfață de Costin Tuchilă. Coperta: Rudy Roth. Foto copertă: lucrare de Rainer (Cuba). Ilustrații: Arisi, Palma de Mallorca (Spania). 166 p., ediție cartonată și broșată. ISBN 978-606-95136-5-1. Preț: 20 lei (broșată), 40 lei (cartonată); 10 euro (broșată), 20 euro (cartonată).
Cea de-a șasea carte apărută la Leviathan, editură înființată la începutul anului 2021, este o remarcabilă culegere de versuri ale Cameliei Cristescu (Insulele Baleare, Spania), poeme de dragoste grupate în opt capitole cu titluri semnificative, în care motivul principal este timpul.
„Nevoia de a scrie poezii este strigătul meu, este salvarea după naufragiul corpului în încercarea de a dresa clipa când prin sânge îmi umblă tot regnul animal”, spune autoarea. Cuvintele, care nu sunt altceva decât simple repetiții și revelații înfiorate de iubire, devin o oglindă a lumii mele în încercarea de a exprima propriul sens, în încercarea de eliberare. Voiam să cuceresc un conținut ideatic adânc în semnificații, un lirism substanțial, o lume de mister, să mă regăsesc în «ceea ce era cel mai al meu» și să folosesc noi expresii pentru stările și iubirile mele, niciodată voalate, niciodată stinse. Sentimentul pe care l-am avut atunci când le-am scris îmi mai poate asalta amintirile cu aceeași intensitate, dar numai pentru o clipă, pentru că nu mă mai pot cufunda uitând de mine și de timp în acea stare febrilă.”
„Dacă poezia – s-ar crede – se poate naște spontan, dintr-o fulgurare a trăirii sentimentale într-un moment privilegiat, punând la încercare imaginația, ea devine literatură, adică poezie adevărată numai atunci când stările se decantează, când planul senzorial se metamorfozează printr-un proces introspectiv. În proză – și exemplele sunt numeroase în Anotimpurile sângeroase ale delfinilor – se naște astfel analiza; în inevitabilul laconism al versului – însăși substanțialitatea lirică, autenticitatea, cum sugerează Camelia Cristescu în mărturisirea din Cuvântul introductiv al acestor Rețete de supraviețuire între solstiții, în care motivul principal devine, fără îndoială, timpul în diferitele lui veșminte metaforice, cu abstractul și concretul lui (Echinocțiul toamnei, Varianta crepusculară, Tiempos de locura, Fricile Romei, Vise, Vârstele mele, Cu fața spre cer, Nesătui, Dragonul și fluturele, Simfonia lui Mozart, Probabilități, Joile lumii, Asunto, Estompat ș.a).” – Costin Tuchilă, Veșmintele timpului, postfață.
În 2017, Camelia Cristescu a publicat romanul Anotimpurile sângeroase ale delfinilor (Iași, Editura Ars Longa), bine primit de cititori, roman al freneziei sentimentale, pentru că totul – real sau imaginar – era trăit la intensitate maximă. La nivelul construcției, dar și al scriiturii, în masivul roman epistolar din 2017, doar formal carte de debut, autoarea dovedea, pe lângă talent, maturitate și ușurința de a folosi, cu naturalețe, registre literare diferite.
Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan.
Fragment din volum (pdf, click pe link)
Imagini din tipografie
La Editura Leviathan au mai apărut:
Radu Comșa, De ce și-a lăsat Petre P. barbă și alte povestiri, prefață de Costin Tuchilă, 130 p., ISBN 978-606-95136-0-6. Preț: 12 lei; 6 euro. Detalii, click aici.
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, prefață de Costin Tuchilă; postfață de Pușa Roth, 176 p., ISBN 978-606-95136-1-3. Preț: 15 lei; 8 euro. Detalii, click aici.
„Nino Nino” și poveștile copilăriei, texte și desene ale copiilor din Grupul artistic „Nino Nino”, Brăila, din cadrul proiectului „Zâmbetul unește” al Asociației Culturale Leviathan, realizat împreună cu Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă. Grupul este coordonat de prozatorul Lică Barbu. Prefață și prezentări de Lică Barbu. Cuvânt introductiv de Mihaela Doinița Stanciu. Postfață de Pușa Roth, 112 p., ISBN 978-606-95136-2-0. Preț: 15 lei; 8 euro. Detalii, click aici.
Pompilius Micu, Un visător rătăcit în viitor, proză scurtă, 128 p., ISBN 978-606-95136-3-7. Preț: 15 lei, 8 euro. Detalii, click aici.
Gina Zaharia, Cartea de sub braț, proză scurtă, prefață de Costin Tuchilă; postfață de Pușa Roth; referințe critice despre poezia și proza Ginei Zaharia. Coperta: Rudy Roth. 232 pag. ISBN 978-606-95136-4-4. Preț: 20 lei, 10 euro. Detalii, click aici.
[…] Cea de-a șasea carte apărută la Leviathan, editură înființată la începutul anului 2021, este o remarcabilă culegere de versuri ale Cameliei Cristescu (Insulele Baleare, Spania), poeme de dragoste grupate în opt capitole cu titluri semnificative, în care motivul principal este timpul. Detalii, fragmente din volum, imagini din tipografie, click aici. […]
[…] Camelia Cristescu (Insulele Baleare, Spania), Rețete de supraviețuire între solstiții, poeme, postfață de Costin Tuchilă, ilustrații: Arisi (Palma de Mallorca), coperta: Rudy Roth, 166 p., ediție cartonată și broșată. ISBN 978-606-95136-5-1. Preț: 20 lei (broșată), 40 lei (cartonată); 10 euro (broșată), 20 euro (cartonată). Detalii aici. […]
[…] • Rețete de supraviețuire între solstiții, poeme de Camelia Cristescu. Cu un Cuvânt introductiv al autoarei. Postfață de Costin Tuchilă. Coperta: Rudy Roth. Foto copertă: lucrare de Rainer (Cuba). Ilustrații: Arisi, Palma de Mallorca (Spania). 166 p., ediție cartonată și broșată. ISBN 978-606-95136-5-1. Preț: 20 lei (broșată), 40 lei (cartonată); 10 euro (broșată), 20 euro (cartonată). Cea de-a șasea carte apărută la Leviathan este o remarcabilă culegere de versuri ale Cameliei Cristescu (Insulele Baleare, Spania), poeme de dragoste grupate în opt capitole cu titluri semnificative, în care motivul principal este timpul. Detalii, aici. […]
[…] Rețete de supraviețuire între solstiții, detalii și fragmente din volum, click aici. […]