Ionuț Cristache – A doua față

ionut_cristache_a_doua_fata_slider

A doua față, roman de Ionuț Cristache. Prefață de Costin Tuchilă. Redactor: Pușa Roth. Coperta: Rudy Roth. Format A5, 180 pagini, 2022. ISBN 978-606-95394-1-5. Preț: 20 lei; 10 euro.

Romanul lui Ionuț Cristache, A doua față, ar putea fi considerat unul de anticipație și, într-o măsură, chiar este, dacă avem în vedere lunga istorie a scrierilor, mai ales cu nuanță SF, care imaginează o proiecție a viitorului, cu răsfrângere socială sau politică, uneori pornind de la descoperiri științifice sau având ele însele caracterul de a dezvolta o teorie care putea părea simplă utopie. Că utopia se poate transforma în distopie e altă discuție, la fel cum o descoperire științifică apreciată ca benefică omenirii poate fi chiar cheia distrugerii ei. Scrierile de acest fel, preocupate mai puțin de anticipația tehnologică și reverberațiile ei și mai mult de speculațiile despre societatea viitorului și interacțiunile umane, sunt numite social science fiction, în cadrul lor înscriindu-se, cu toate marile deosebiri dintre ele, romane care au făcut senzație la vremea lor, de la Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift (1726), la Mașina timpului de H. G. Wells (1895), 1984 (1949) de George Orwell – aceasta, distopie a totalitarismului, prefigurând o realitate socială și politică sinistră – sau la înfricoșătorul Fahrenheit 451 (1953) de Ray Bradbury.

Sprijinindu-se pe evenimente și contexte sociale și politice desprinse din actualitatea ultimelor două decenii, A doua față, roman, însă, cu substrat filosofic, e mai mult și totodată mai puțin decât negrele anti-utopii la care m-am referit. Mai mult, pentru că autorul pune accent și pe elementele de roman psihologic pe care narațiunea sa le are; mai puțin, pentru că experimentul prin care trece personajul principal, Radu Cristea, nu ajunge să fie dezvoltat la nivel social. […]. A doua față se distinge nu numai prin substratul filosofic pe care este construit, mai ales prin permanenta raportare – neostentativă însă – la elemente de filosofie existențială, fără nicio intenție moralizatoare, ci și prin fina analiză psihologică făcută într-o narațiune fluentă, de o remarcabilă unitate stilistică.”– Costin Tuchilă, O anti-utopie cu substrat filosofic, prefață.

*

Ionuț Cristache este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității din București, a fost profesor la Universitatea „Valahia” din Târgoviște și la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște.

Primele proze i-au apărut în volumul Debuturi, la Editura MinervaA colaborat cu eseuri la revistele „Transilvania”, „Tribuna”, „Luceafărul” și altele. A publicat romanul Calendarul cu patimi (București, Editura Pandora M, 2002), apoi Gândul lui, ca o rugăciune la Editura Dyaprint, în 2005.

Romanul Ingrid târfa a apărut în 2007, la Editura Trei. În anul 2011 i-a apărut romanul Emo-kids și efectul de lac în America, la Editura Bibliotheca, iar în 2013, la aceeași editură, a publicat romanul Rumegând între antilope. Romanul Nero brac german apare în 2014, la Editura Koob. În anul 2018 publică romanul Două povești despre singurătate, la Editura Bibliotheca, iar un an mai târziu îi apare romanul Cercei în buric. Este directorul revistei „Cultura de sâmbătă”, o prestigioasă publicație, cu personalități importante printre colaboratori.

În 2019 i-a apărut și un volum de publicistică, Tableta de luni, tot la Editura Bibliotheca. Scrie, în fiecare săptămână, pe portalul Leviathan.ro, la rubrica „În marginea filosofiei”, colaborează la revista culturală trimestrială „Leviathan” și este senior-editor la „Gazeta Dâmboviței”.

Fragment din volum

Imagini din tipografie

Tiparul și filmare: PFA Savu Nicoleta, digitalceramicart@yahoo.com

Cartea poate fi comandate la una dintre adresele:

leviathan.romania@yahoo.comcostintuchila@gmail.com

pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan.

În curs de apariție:

• Ovidiu Gligu (Belgia), Uimitoarele aventuri ale grăsanului Mickey din Zona Gării, roman liric, prefață de Costin Tuchilă

• Marieta Cristian, La pas cu absolutul, poeme, prefață de Victoria Milescu

• Vasilica Grigoraș, Evoluția ideilor filosofice la Dimitrie Cantemir, studiu, prefață de Costin Tuchilă 

• Pușa Roth, Aventurile lui UNU, povestire pentru copii, desene de Albert Frederick Roth

 

Comentarii

  1. […] Detalii despre autor, fragment din volum pe portalul Editurii Leviathan, click aici. […]

  2. […] la început de an, cu un roman nou apărut zilele trecute, la Editura Leviathan, sper să pot termina și cartea mea în care el, […]

  3. […] Detalii și fragment din romanul A doua față de Ionuț Cristache, apărut la Editura Leviathan, februarie 2022, click aici. […]

  4. […] Detalii și fragment din romanul A doua față de Ionuț Cristache, apărut la Editura Leviathan, februarie 2022, click aici. […]

  5. […] Volumul a apărut în ediție tipărită în februarie 2022. Detalii click aici. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.