Cronici literare

cronici literare volume editura leviathan

 

Povești, momente și schițe…

Cartea lui Radu Comșa, De ce și-a lăsat Petre P. barbă și alte povestiri marchează un dublu debut: al noii edituri Leviathan și al autorului, prezentat generos de Costin Tuchilă drept „o voce originală” în peisajul literar românesc de astăzi.coperta 1 radu comsa final

În cele 23 de proze reunite în acest volum, apărut în 2021, care preia titlul prozei omonime, simbolicul prevalează asupra epicului, epicul nefiind decât un pretext pentru construcții alegorico-simbolice. Dominantă este viziunea picturală a unui narator-regizor care așază obiectele în spațiu, oferă roluri, impune reguli de mișcare, de orientare, supus capriciilor inspirației: „Și aproape că uitasem de această întâmplare, dar cumva ea era acolo, și e adevărat că poveștile vin când le vine lor la socoteală. Iar fata cu părul șaten mi-a adus-o înapoi. Și a fost bine că a venit. Și îmi amintesc că după dimineața aceea de demult a fost o zi lungă și potolită, și eu am trecut prin ea în pace. Și mai am în gură gustul acelei dimineți cu soare drept zburat printre case, gust cuminte și un pic sprințar, gust de fruct văratec”. (O plimbare cu Hemingway).

Multe sunt fotografii mișcate, flash-uri, crochiuri, secvențe fulgurante de viață, cu personaje puține, întrucât Radu Comșa pare a fi mai mult interesat de pădure, de ansamblu decât de copaci, de detaliu. Bicicletă în ploaie sau Piesă neterminată cu 5 povești în oglindă și bis poate fi un exemplu concludent. Personajul apare doar ca să puncteze, să susțină un tablou însuflețindu-i atmosfera.

Tematica și formula narativă au o diversitate prin care autorul pare a face concurență literaturii înseși. Fata care căuta puncte cardinale este mai mult un poem în proză. Motivul omului de prisos e inclus în De ce și-a lăsat Petre P. barbă; registrul ironiei și al autoironiei este experimentat în O plimbare cu HemingwayDimineața unui băiat cuminte este o replică parodică la cunoscutul film al lui Andrei Blaier, Diminețile unui băiat cumintePoarta roșie e construită pe simbolismul limitei, al deschiderii/închiderii, figurat prin ușa care poate deschide și dezmărgini sau poate împiedica accesul; sentimentului patern i se dă expresie în Joc de dimineață; terna iubire, asociată motivului cuplului, apare în Cea mai frumoasă zi; nu lipsește inserția fantasticului în real ca în O cafea neobișnuităPoveste veche și chiar Zboruri de noapte cu halucinanta mișcare a liliecilor, asemănătoare, ca idee și atmosferă, cu păsările invadatoare ale lui Hitchcock.

ziarul lumina cronica ana dobre radu comsaViața, în desfășurările ei multiple, tabietare, este spectacolul de care nu se mai satură Radu Comșa. De dimineață desfășoară, în registrul banalității, al firescului, întreaga gamă a tabieturilor, care, prin cumulare, sugerează ritualul unei zile multiplicate în filmul a milioane de oameni prinși în ritmurile societății post­moderne/transmoderne. Din acest tablou nu lipsesc despărțirile: Helsi, „numele primei dureri”, sau La început de iarnă, povestea a doi oameni care se întâlnesc pentru a se despărți. Relațiile familiale, cu accent pe sentimentul patern, dau culoare epică prozei Joc de dimineață.

Epicul cu simbolurile sale este dublat de adevărate performanțe stilistice. „Și zâmbește în sidef ars”, cu inflexiunile sale poetice, ține mai mult de estetism, cu atenția cizelării frazei în sensul obținerii unui maximum de expresivitate. Schițele, momentele surprinse, integrate fie peisajului comunist al perioadei de dinainte de 1989, fie peisajului etern al naturii, pentru a reliefa paralelismul dintre om și natură, au la bază cărămida principală – cuvântul, pe care Radu Comșa îl inventează și-l reinventează pentru a-l face capabil să-l exprime în deplinătatea intențiilor sale artistice.

De ce și-a lăsat Petre P. barbă, volumul de debut al lui Radu Comșa, poate rămâne, în destinul său literar, drept prima treaptă pe un drum ascensional. Restul treptelor ține de Radu Comșa însuși.

Ana Dobre

„Ziarul Lumina”, „Lumina literară și artistică”, București, miercuri, 14 aprilie 2021, p. 13 

„Emoţie. Ca un val limpede. Amintire.”

Acest volum de 120 de pagini, după cum ne spune criticul literar (şi redactor şef al revistei Leviathan) Costin Tuchilă, „reprezintă un dublu debut: al autorului Radu Comsa și al Editurii Leviathan. Călătorie de bun augur prin viața literară vă urăm şi noi. Eu aş fi pus alt titlu (scuze) de pildă Verde închis în sine însuși, pe care l-am excerptat din cel mai întins text al cărţii, cel de la pagina 79 (Două întâmplări de toamnă) nu de alta, dar este, poa­te, şi cel mai apropiat de ceea ce se înţelege, îndeobște, prin cuvântul povestire; include în onticitatea lui semantică cea nai densă și neostentativă sugestivitate, deşi, firesc, autorul are tot dreptul să creadă cu totul altceva. Aspectul „fizic” al aşezării în pagină a acestor flash-uri prozastice m-a trimis cu gândul la o eventuală încercare a lui… Petre P. de a accede, să zicem, în faulktnerianul ţinut Ioknapatawpha: cu paşi mărunţi, excesiv de precauţi, dar şi cu respi­raţia (oarecum) sacadată, din pricina, desigur, a unei inerente emoţii, ca de la ucenic la ma­estru. Sau… chiar reţinându-şi respiraţia din când în când de parcă ar citi cele 14 poves­tiri ale recent nobelizatei scriitoare canadiene Alice Munro din volumul Dragă viaţă. Cert este însă că Radu Comşa are capacitatea aceea – la care râvnesc nu puţini autori de proză scur­tă – de a crea o atmosferă și-un încadrament factologic, în esenţa cărora desluşim schiţa sugerată din câteva linii a unui profil psiholo­gic sui-generis; descrierea contextului în care se află personajul ne duce cu gândul la chiar starea sufletească a acestuia: „Acum Petre P. se întreba: «Ce să jac?» Casa de dincolo de gard se odihnea tăcută și oarbă sub iedera ce sfida sfâr­şitul anotimpului. Pereți în oru și gri răsăreau de sub viţele căţărate pe colţuri, pe asize de tencuiată, pe ancadramente şi frontoane. Burlane de zinc de culoarea pietrei se scurgeau până la pământul grădinii, sticla ferestrelor avea ceva tulbure şi dens. Dincolo de ferestrele acelea lucea imprecis obscuritatea […] Ceaţa aceea jila­vă se târa străvezie prin toate grădinile caselor din jur. Şi ele răvăşite de toamnă şi pline de tufe de trandafiri suferinzi. Trandafirii aceştia ieşiţi printre îngrădituri. Răsăriși peste împrejurimi. Arşi de brume. Albi. Galbeni. Sângerii.” Pentru că, o spune chiar el, Petre P. suferea din dragoste, iubita îl părăsise („Adică de ce să-mi facă mie asta?”) iar el parcă-şi impregna suferinţa în lucrurile din jur: „Trunchiul golaş până sus de tot, deşi rectiliniu, solid şi compact, avea ceva fragil, de hârtie veche. Plină de pete. De ceară. Cenuşie. Neagră Albă.” Iar soluţia pe care o gă­seşte este aceea de… a-şi lăsa barbă, aidoma unui fel de doliu după iubita pierdută.cronica sfarlea tribuna

În câteva texte întâlnim fulguraţii ale unor rememorări cu tentă apăsat nostalgică, secven­ţe cu irizări şi interferări de priviri adolescen­tine, din care se desprinde imaginea unei fete cu nume exotic, Helsi, cu care autorul – copil avea să aibă în comun „primul fior simplu şi inocent” în timpul unei internări în spital, de trei săptămâni. Ni se fixează în memorie şi ur­letul sinistru în noapte al unei bătrâne fanto­matice, „cu ochi de un albastru deschis, clar şi lucitor, dar îngheţaţi, goi și rătăciţi, o oglindă a minţii ei fără reazem”. Deocamdată, prozatorul Radu Comşa excelează într-un de­scriptivism metaforic, cu tente stilistice în care ni se relevă o acurateţe a detaliului parcimoni­os și gracil, dar şi încercări (timide, deocamda­tă) de a energiza textul cu inflexiuni pulsatile tinzând spre reliefarea unui psihism care să confere personajelor capacitatea de a rămâne inubliabile în memoria cititorului.

Alexandru Sfârlea

Revista „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 446, 1–15 aprilie 2021, p. 29

Comentarii

  1. Elena Stoican spune:

    Nu mă aștept la altfel de cronici literare decât favorabile. Povestirile din cartea domnului Radu Comșa sunt minunate. Și mie mi-au încântat sufletul.

    1. admin spune:

      Mulțumim pentru lectură și apreciere!

    2. Radu Comșa spune:

      Sunteți şi acum așa cum vă știu de fiecare dată: generoasă, atentă, cu vorbe bune şi potrivite. Vă mulțumesc mult pentru toate acestea, pentru apreciere şi încurajare!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *